Muzeul Colegiului Naţional „Roman-Vodă“, adăpostit de casa în care a locuit Calistrat Hogaş, păstrează sute de documente de valoare. Vila în care a locuit Calistrat Hogaş s-a transformat în muzeu în mai 2011.

„Trăim într-o societate în care non-valoarea este extrem de mediatizată, încât noi, cei care am pus bazele acestui muzeu, respectiv conducerea Colegiului Naţional «Roman-Vodă», profesorii pensionari ai acestui liceu şi eu, bibliotecarul liceului, am vrut să demonstrăm că numai aşa putem rezista în timp, dacă ne raportăm la valorile noastre, culturale şi spirituale“, susţine bibliotecarul Cornelia Jora.
Cei care trec pragul muzeului găsesc aici file din istorie. Prima personalitate marcantă a oraşului, prezentă în muzeu prin fotografiile şi premiile sale, este matematicianul Alexandru Cojocaru, fost profesor al Colegiului Naţional „Roman-Vodă“. „A primit numeroase invitaţii să predea la Iaşi, la universitate, dar a preferat să rămână aici să îndrume elevii. Cei care au făcut matematica cu el ştiau atât de multe, încât ar fi putut intra direct în anul doi de facultate“, explică bibliotecarul Cornelia Jora.

Distincţie de la Papă
Un alt om cu renume naţional şi european, care a pornit din Roman, este preşedintele Societăţii de Inventică din România, Vitalie Belousov. „Fost elev al profesorului Cojocaru, fost rector al Universităţii Tehnice din Iaşi, Vitalie Belousov a primit 123 de brevete în România, Franţa, Statele Unite, Italia, Germania şi Elveţia. Are 33 de medalii de aur şi 11 de argint“, spune Cornelia Jora.

O vitrină îi este dedicată şi lui Lazaro Orenstein, unul dintre cei mai mari ingineri ai Europei, conform unei reviste de specialitate. „Pentru faptul că a construit cea mai mare catedrală din Africa de Sud, pe Coasta de Fildeş a primit de la Papa Ioan Paul al II-lea «Distincţia de Comandor al Ordinului Sfântul Grigore Magni». De asemenea, a primit în 1985 premiul european Humberto Biancomono pentru pace“, afirmă Jora. Colegiul Naţional „Roman-Vodă“ a dat şi un pionier în televiziune. „Virgil Petrovici, specialist de renume european în tehnologia iluminatului în televiziune, a colaborat cu Liviu Ciulei la ecranizarea romanului «Pădurea Spânzuraţilor»“, spune Cornelia Jora.
Istoricul vilei Hogaş
Exponatele cu care se mai mândreşte muzeul sunt cele legate de muzicienii oraşului: dirijorul şi compozitorul D.D.Botez, Mihail Jora, cel care a dat numele sălii mari a Ateneului din Bucureşti, Ioan Danielescu cu renumita bucată muzicală „Voinţa Neamului“ şi Richard Stein, cu melodia „Sanie cu zurgălăi“. Casa în care a locuit Calistrat Hogaş între 1891-1899 are ca atestare documentară data de 10 noiembrie 1897, după planul arhitectului Constantin Băicoianu. Vila este numită „Casa Hogaş“ pentru că autorul „Drumurilor de munte“ a trăit aici între anii 1891-1899. Spaţiul conţine trei muzee, cel al Colegiului Naţional „Roman-Vodă“, Muzeul Ecumenic al Spiritualităţii Româneşti şi Muzeul de Etnografie şi Folclor „Roman Metropolitan“.