Scurt istoric al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”
La 30 septembrie 1872 îşi deschidea larg porţile o nouă instituţie de învăţământ, ce va fi un liceu model al Romanului şi al ţării. Înfiinţarea acestuia s-a datorat eforturilor locale căci, deşi Camera Legiuitoare votase întemeierea şcolii la 22 ianuarie 1869, ministerul a răspuns în mai multe rânduri nefavorabil cererilor locuitorilor oraşului, motivul invocat fiind acela al lipsei fondurilor. Costin Brăescu – sufletul şcolii romaşcane – va întocmi un memoriu ce cuprindea o serie de propuneri, printre care:
– numele gimnaziului să fie „Roman-Vodă”;
– deschiderea să fie la 30 septembrie cu solemnitate;
– autoritatea comunală să numească deocamdată doi profesori (Gh. Pădure şi C.Copăcineanu).
Propunerile au primit aviz favorabil abia la 20 octombrie 1872. Gimnaziul a funcţionat la început în clădirea Şcolii nr. 1, dar aceasta devine neîncăpătoare în 1875, odată cu creşterea numărului de clase. Abia în anul şcolar 1881-1882 activitatea şcolară se va desfăşura sub auspicii mai bune când întreaga clădire rămâne Gimnaziului şi profesor de istorie este numit George Radu Melidon. Acesta, vreme de 28 de ani, a dat strălucire acestui gimnaziu şi culturii romaşcane în general, ca fiu al urbei, absolvent al Academiei Mihăilene din Iaşi, om de vocaţie umanistă şi cultură enciclopedică.
În 1890, prin închidere, se obţine un nou local, iar în 1897 se primeşte acordul Ministerului pentru construirea unui local propriu. Din 1891 va preda româna şi istoria aici Calistrat Hogaş care, în 1901, este numit director al acestei instituţii.
În 1898, cel care-i avusese la Fălticeni elevi pe Mihail Sadoveanu şi Cezar Petrescu, N. Apostol, a venit la Roman ca profesor la acest gimnaziu.
În timpul primului război mondial, clădirea şcolii a fost reachiziţionată. Unii elevi vor pleca, o parte a cadrelor didactice vor fi mobilizate, până în martie 1918, aşa încât, anevoie, cursurile se vor ţine în aer liber, şcoala funcţionând în turnul şi chiliile Episcopiei.
Anul 1919 e benefic urbei romaşcane, deoarece acum Gimnaziul „Roman-Vodă” devine liceul cu nume voievodal, străveche vatră de cultură a oraşului. Schimbându-se statutul şcolii şi având un grad superior celui de până atunci, intervin transformări profunde pe multiple planuri. În 1933 Ministerul aprobă liceului să preia şi clădirea aparţinând Şcolii Normale „Ion-Creangă”.
Al doilea război mondial va afecta şi buna desfăşurare a activităţii liceului. Localul şcolii este ocupat de un spital militar, iar personalul este evacut la liceul din Dumbrăveni, judeţul Târnava Mică.
La 15 ianuarie 1945, liceele „Roman-Vodă” şi „Sturza Cantacuzino” şi-au deschis cursurile, ca liceu mixt, dar pentru puţin timp, căci în martie cele două licee se vor despărţi.
După război, liceul va trece prin momente grele. Impactul politic a fost puternic, dar profesorii vor depune în continuare o muncă asiduă pentru a menţine liceul între şcolile de prestigiu. Au existat şi perioade mai dificile, dar şi ani de reviriment în care calitatea procesului de învăţământ şi dotarea materială s-au îmbunătăţit.
După instaurarea regimului comunist, liceul îşi pierde titulatura de „Roman-Vodă”, devenind „Şcoala medie de 11 ani”. Cu toate acestea, colectivul didactic şi elevii acestui liceu romaşcan, prin eforturi deosebite, pasiune şi responsabilitate, vor contribui la dezvoltarea şcolii lor, înfruntând lipsuri, abuzuri şi oprelişti.
În 1950 liceul dispunea de 35 camere pentru uz didactic. În 1965 se amenajează biblioteca, iar doi ani mai târziu se dă în folosinţă vila din curtea liceului, utilizată ca muzeu şcolar şi sediu al revistei „Şcoala Nouă”. Din 1970 instituţia va dispune şi de un internat cu 208 locuri.
În 1971 liceul îşi recapătă blazonul muşatin – „Roman-Vodă”. În ciuda greutăţilor cu care s-a confruntat, liceul a crescut an de an datorită unui corp didactic valoros. Anul 1972, centenarul şcolii, este un an de bilanţ şi privire retrospectivă a tot ceea ce a jalonat un drum parcurs de la înălţimea unui veac cu împlinirile şi umbrele sale, cu miile de elevi şi sutele de profesori care au edificat deopotrivă un lăcaş de spiritualitate romaşcană de certă valoare, dar şi pentru a desprinde concluzii şi a întocmit planuri pentru viitorul inaugurat cu ocazia acestui jubileu.
Toţi cei care au trecut pragul Liceului „Roman-Vodă” în acest secol şi-au adus o contribuţie demnă de apreciat pe oriunde i-au purtat paşii vieţii şi, chiar dacă, din anumite motive, n-au putut fi toţi prezenţi la strigarea catalogului centenar, fiecare în parte poartă mândria că aparţine acestui liceu „etalon”.
După cum se observă, Liceul „Roman-Vodă” a contribuit la realizarea intelectuală a multor tinere generaţii. S-a format renumitul spirit „roman-vodist”, care a solidarizat peste ani generaţii de elevi, absolvenţi şi profesori.
Şi, după decembrie 1989, liceul, intrând pe un nou făgaş, a oferit absolvenţilor posibilităţi mari de realizare.
În urma demersurilor conducerii liceului, începând de la 1 septembrie 2001, Liceul „Roman-Vodă” devine Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, ca o recunoaştere a meritelor trecute şi ca un imbold pentru viitor.
Colegiul Naţional „Roman-Vodă” a fost şi rămâne un izvor de cadre temeinic pregătite, liceu făuritor de personalităţi şi sculptor de caractere. O confirmare o constituie numeroşii elevi olimpici, laureaţi pe plan naţional dar şi internaţional, precum şi colectivele de elevi care, după terminarea liceului, acced in integrum în învăţământul superior.
GARABET IBRĂILEANU – profesor universitar la Universitatea din Iaşi, critic şi istoric literar. Membru post mortem al Academiei Române
PANAITE MUSOIU – prozator, eseist
CEZAR PETRESCU – romancier
EDGAR ISTRATY – interpret operă, unul din întemeietorii Operei Române
D.D. BOTEZ – profesor la conservatorul din Bucureşti, compozitor şi dirijor, membru al Academiei Române
JEAN MIHAIL – regizor film, pionier al cinematografiei româneşti. A scris cartea “Filmul românesc de altă dată”
NĂDEJDE N. VASILE – general, cu lucrări de istoria armatei române
IONESCU I. DIMITRIE – doctor docent în bacteriologie, directorul Institutului central antirabic “Victor Babeş”, membrul al Academiei Române
VIRGIL GHEORGHIU – pianist, compozitor operă, profesor la Conservatorul din Iaşi
MIHAI BURADA – compozitor
MIHAIL JORA – compozitor
HEROVANU EUGEN – ziarist, profesor la Facultatea de Drept din Iaşi şi Bucureşti
PAUL CIUNTU – compozitor, autor de lucrări
BĂDĂRĂU ALEXANDRU – doctor în drept la Paris
CONSTANTIN ISACHE – pictor
OCTAV DESSILA – romancier şi dramaturg
KAPRI I. A. MARCEL – profesor la Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi
TACHE SOROCEANU – pictor
BADENSCHI TH. GHEORGHE – profesor la Universitatea din Cluj
SILBERG EM. ALEXANDRU – profesor de chimie la Universitatea din Cluj
CARDAŞ GH. GHEORGHE – istoric literar
GAJDZINSCHI A. EMIL – profesor la Institutul Politehnic din Iaşi
IOAN TESTIBAN – istoric, arheolog şi profesor la Liceul “Roman-Voda”
FEIDER I. ZIEMAN – profesor la Facultatea de Biologie din Iaşi
IONEL GHICA – profesor la Conservatorul din Iaşi
DIDILESCU P. IOAN – profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti
MANOIL L. ADOLF – doctor în filosofie la Paris
NAE ROMAN – actor
G. BUICĂ – dramaturg, compozitor
STANCA M. IOAN – sculptor
HORUNNG F. DIMITRIE – pictor
MAX BLECHER – poet şi romancier
BOGDAN GHEORGHIU – architect, pictor, profesor universitar la Institutul de Arhitectură din Bucureşti
VIRGIL PETROVICI – specialist de recunoaştere internaţională în domeniul tehnicii şi esteticii iluminatului în televiziune
DAN MARCOCI – regizor film
ALEXANDRU RADU TIMOFTE – fost senator, fost director S.R.I.
VALERIU CĂPĂŢÂNĂ – electronist, profesor universitar la Bucureşti, în prezent în Canada
GHEORGHE MITRU – regizor teatru
IOAN STAFIE – grafician
ALEXANDRU MUSTEA – profesor universitar, poet, dramaturg, avocat
OCTAV ANGHELUŢĂ – pictor
GHEORGHE ILIESCU – pictor
GHEORGHE APOSTU – pictor
CORNELIU AILINCAI – pictor, profesor la Academia de Artă Plastică din Cluj
GHEORGHE ANDREESCU – PICTOR
ION STANCA – sculptor
ILIOI CONSTANTIN – profesor universitar Facultatea de Matematică Iaşi
TANSANU IOAN – profesor, doctor în medicină la Paris, membru correspondent al Academiei de Medicină din New York
RICHARD STEIN – compozitor, a compus printre altele „Sanie cu zurgălăi”
SECOSANU ADRIAN – pictor
LUDOVIC ANTAL – actor
SANDU STICLARU – actor
GRIGORAS GH. NECULAI – doctor în istorie, cercetător la Institutul de Istorie şi Arhitectură al Filialei Academiei – Iaşi
GAVRILESCU CORNELIU – profesor la Facultatea de Medicină Iaşi
RAIANU MIRCEA – autor de culegeri de matematică
GRECU A. TITUS – profesor la Institutul Politehnic Iaşi
DENISCHI M. AUREL – profesor la Facultatea de Medicină Bucureşti
BĂRBOI VASILE – general
BELOUSOV VITALIE – profesor doctor, fost rector al Universităţii Tehnice Iaşi, 123 brevete în Romania, Franţa, SUA, Italia, Germania, Elveţia, 5 ordine europene şi de stat: Meritul European, Meritul Curtoazia Europeană, Cavaler al Ordinului Meritului Inventiv Belgia, Ofiţer al Ordinului Meritului Belgo-Spaniol, Ofiţer al Ordinului Meritul Inventiv Belgia, Membru de Onoare cu Placheta de Aur al Academiei Europene de Arte, Membru al Academiei Internaţionale pentru Industrie şi Comerţ Palermo-Italia, Doctor în Inventică la Academia Culturală Internaţională Madras-India, 33 medalii de aur şi 11 medalii de argint şi bronz la Viena, Geneva, Bruxelles, Iaşi, Barcelona, Varna, Pittsburg, Bucureşti, Casablanca
ION HOPU – architect, profesor universitar la Institutul de Arhitectură Bucureşti
MIHAI FLORESCU – inginer chimist, fost ministru
NITU GH. ANTON – doctor în arheologie, cercetător la Institutul de Istorie şi Arheolegie al Filialei Academiei din Iaşi
SILVIU RODA – poet, prozator
ZAMFIR I. GHIŢĂ – profesor doctor docent la Institutul de Medicină şi Farmacie Iaşi
VLAD AUREL – pictor, profesor Liceul „Roman-Vodă”, profesor decan al Academiei de Arte Plastice Bucureşti
ALEXANDRU VÂRCOLICI – cântăreţ la operă
SCARLAT PORCESCU – autor al multor opere cu caracter istoric
TIBA I. IOAN – profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
MIRCEA VASILESCU – inginer SUA, vicepreşedintele comisiei americane pentru hidrocentrale
LAZĂR ALDO – profesor universitar în SUA
ILIESCU A. ANDREI – profesor doctor, I.C.E.F. Bucureşti
TEODOROVICI GRIGORE – profesor la Facultatea de Medicină Iaşi
BOGDAN GHEORGHIU – profesor
TOMOZEI IONEL – profesor la Institutul Agronomic „I. Ionescu de la Brad” Iaşi
TOADER DUMITRACHE – inginer, fost director general Petrotub S.A. Roman, director Mecanica Ceahlău P. Neamţ
TONILA VASILE – inginer, fost director Uzina de Ţevi Roman
CONSTANTIN HARJEU – amiral
CARAMFIL GHEORGHE – inginer, fost ministru
SPINEI FANICA – profesor universitar la Institutul Politehnic Bucureşti
AGACHI NECULAI – inginer, ministru
MIHĂILĂ ERONIM – astronom, profesor Universitatea din Bucureşti
MIHĂILĂ GHEORGHE – chimist în SUA
GHEORGHE MURARESCU – profesor universitar de matematică la Univeristatea din Craiova
ION ILIESCU – filolog, profesor universitar la Universitatea din Timişoara
DĂNILĂ GHEORGHE – actor
RUGINĂ ANDREI – profesor universitar Facultatea de Matematică Iaşi
GHERASIM ZENOVIC – inginer, conferenţiar la Academia Militară Bucureşti
VASILE SIMIONAS – fotbalist internaţional, antrenor de Divizie A
DUMITRU SAVIN – pictor
VICTOR STANCIU – pictor
CONSTANTIN HORIA – pictor
CONSTANTIN NENEA – pictor
CRISTIAN CONSTANTINESCU – profesor universitar, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
VIOREL CHIRILĂ – profesor universitar Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
VIORICA CONSTANTINESCU – profesor universitar Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
MARIA LUNGU – profesor universitar Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
PAL CRISTEA – profesor universitar
PETRU MIRONESCU – profesor universitar, Universitatea Ohio
ANCA POPLICHER – profesor universitar Universitatea Ohio
LILIANA ROTARU – doctor în matematică la Universitatea Leiden-Olanda
SORIN SOLOMON – profesor universitar, Universitatea Ierusalim
VIOLETA LEOREANU – profesor universitar Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi
LAURA COLONESCU – profesor universitar
CRISTIAN ILAC – specialist în tehnologia aero-spaţială, NASA, SUA
DANIEL CONDURACHI – profesor universitar Facultatea de Electronică Iaşi
GEORGIANA SAUSER – profesor universitar Facultatea de Medicină şi Farmacie Iaşi
DANA COSTIN – expert UNICEF, profesor universitar la Facultatea de Psihologie
RADU MOŢOC – profesor la Facultatea din Galaţi, publicist
ANDREI DIMITRIU – director general al Filarmonicii GEORGE ENESCU, Bucureşti
STAFIE TRAIAN – arhitect la Paris
CARMEN DIACONU – doctor în filosofie, profesor universitar
MIHAI BARLIBA – ambasador
MURARESCU GHEORGHE – profesor universitar la Facultatea de Matematică Craiova
VASILE BĂRBOI – general colonel
DUCU RUGINĂ – profesor universitar Facultatea de Matematică Bucureşti
ADRIAN DIMA – profesor universitar, decan la Facultatea de Mat. Ştiinţifice şi Energetice, Universitatea „GH.Asachi”, Iaşi
CHIRIAC TRAIAN – medic la Spitalul Militar Iaşi, şef secţie
GHEORGHE A. M. CIOBANU – fost profesor la Liceul „Roman-Vodă”, scriitor, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor
VIOLETA LĂCĂTUŞU – fost profesor la Liceul „Roman-Vodă”, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România
SORIN DIMITRIU – profesor universitar, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie
DAN LAURENŢIU LEOREANU – profesor de matematică, primarul municipiului Roman
DAN IOAN CĂRPUŞOR – inginer, fost primar al municipiului Roman
LIVIU DĂNCEANU – dirijor, compozitor, muzicolog, autor de numeroase lucrări de muzicologie
ANDREEA MARIN – prezentator TV şi ambasador UNICEF
OVIDIU NAHOI – redactor-şef adjunct la ziarul „Adevărul”
IANCU IULIAN – inginer, senator
MARIANA IONESCU – conferenţiar universitar doctor la Universitatea Politehnică Bucureşti
NEAMŢU ELENA – conferenţiar, doctor în ştiinţe, Facultatea Politehnică Bucureşti
BOGDAN GHEORGHIU – arhitect, profesor universitar la Facultatea de Arhitectură, Bucureşti
IONAŞCU GHEORGHE – arhitect, preşedintele Societăţii de Arhitectură şi Urbanism, conferenţiar doctor
GHEORGHE DĂNILĂ – actor
MARIUS BĂCESCU – profesor universitar, membru titular şi fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă
FLORIN BRATU – preşedinte şi director general al Asociaţiei Export-Import România
OSIAC VLADIMIR – istoric, profesor universitar Universitatea Timişoara
MIRCEA C. POPA – medic chirurg și reanimator
Lista ar putea continua cu zeci şi sute de nume ale specialiştilor din varii domenii, doctori în ştiinţe, profesori universitari, cercetători, artişti aflaţi în străinătate sau în ţară de la care veştile spre şcoală întârzie din modestie sau din carenţe de comunicare.