ECDL



Ce este ECDL?

Ştiţi să folosiţi computerul? Această întrebare se face auzită tot mai des la nivel internaţional, în tot mai multe domenii, şi probabil fiecare dintre dvs. vă regăsiţi în această ipostază. Pentru a ne ajuta să răspundem afirmativ la această întrebare şi a fi credibili totodată, Consiliul European al Societăţilor Informatice Profesionale (CEPIS Council of European Professional Informatics Societies), cea mai importantă asociaţie europeană de IT&C, a creat European Computer Driving Licence, un standard de certificare a abilităţilor de utilizare a computerului.

Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este documentul standard pentru calificarea de bază în utilizarea computerului, recunoscut la nivel internaţional, dovedind abilitatea deţinătorului de a folosi eficient un computer. Astfel, cel mai bun răspuns la întrebarea „Ştiţi să folosiţi computerul?” este: „Da, am Permisul european de conducere a computerului!”.

Până în prezent, peste 7 milioane de persoane au intrat în programul de certificare ECDL în lume. Permisul european de conducere a computerului este folosit şi recunoscut în peste 148 de ţări de companii de renume, în administraţie sau de instituţii de învăţământ de prestigiu, programul fiind cunoscut în afara Europei sub numele de International Computer Driving Licence - ICDL.

Permisul ECDL obţinut în Romania este valabil în oricare dintre aceste ţări.

Recunoaşterea Uniunii Europene este demonstrată şi de faptul că Permisul ECDL cu nr. EU 00001 a fost acordat de Fundaţia ECDL dlui. Romano Prodi, preşedintele CE la acel moment. De asemenea, comisia de specialitate ESDIS (Employment and Social Dimension of the Information Society) a recomandat Permisul european de conducere a computerului tuturor statelor membre UE drept standardul de atestare a abilităţilor de bază în utilizarea competentă a calculatorului.


Ce înseamnă ECDL?

Ce înseamnă European Computer Driving Licence (ECDL)?

ECDL “European Computer Driving Licence” este o calificare recunoscută internaţional care permite persoanelor să-şi certifice competenţa în utilizarea computerului la nivel de cunoştinţe de bază, necesară în principal pentru obţinerea unui loc de muncă sau pentru studii. În România programul se dezvoltă sub numele de Permisul european de conducere a computerului. În afara Europei, programul se dezvoltă sub numele de International Computer Driving Licence.


Avantaje

Obţinerea Permisul european de conducere a computerului este recunoscută la nivel european şi internaţional ca un standard prin care angajatorii pot stabili abilităţile de operare pe computer ale angajaţilor curenţi sau potenţiali şi prin care personalului îi pot creşte pespectivele de angajare viitoare.
Avantajele programului ECDL pentru candidaţi:

Obţinerea unei calificări recunoscute internaţional
Deschide noi oportunităţi pentru a obţine un loc de muncă mai bun sau o bursă
Îmbunătăţirea perspectivelor de promovare în carieră
Creşte competenţa, încrederea în sine şi motivaţia
Scade probabilitatea de a pierde o ofertă de serviciu
Oferă o bază pentru specializări ulterioare


Ce pasi trebuie sa urmez?

1. Achiziţionarea unui Card de Aptitudini ECDL de la oricare centru de atestare acreditat sau de la ECDL ROMANIA. Pe acest Card de aptitudini ECDL (o “foaie matricolă”) sunt trecute rezultatele celor şapte examene.
2. Înscrierea pentru a susţine examinările numai în centre de testare acreditate, prezentând cardul de aptitudini şi menţionând modulele la care doreşte să susţină examene. Numărul de întrebări, durata examenului şi procentul de promovare sunt specifice fiecărei certificări. Găsiţi aceste informaţii în paginile dedicate certificărilor.
3. Când toate examenele sunt promovate, candidatul primeşte Permisul ECDL.


Ce este cardul de aptitudini ECDL?

Când un candidat se înregistrează, primeşte contra cost Cardul de aptitudini ECDL, similar unei foi matricole, în care se trec rezultatele examenului sau examenelor, în funcţie de certificare. În momentul în care un examen este promovat, Centrul de Testare confirmă acest lucru în card. Acest document trebuie păstrat cu grijă, în baza lui făcându-se înscrierea la examene. Nici un examen nu este valid dacă persoana care l-a susţinut nu a avut un card de aptitudini ECDL la data susţinerii examenului.

Esențială este înregistrarea promovării în baza de date a ECDL ROMANIA, care poate fi verificată în orice moment de candidat sau de angajator, cu acordul candidatului.

Această bază de date este accesată şi verificată de Fundaţia ECDL pentru eventualele confirmări ale deţinerii certificatului/diplomei sau ale promovării examenului la solicitările unor angajatori internaţionali sau în alte cazuri speciale. După promovarea examenului/examenelor, cardul este înaintat către ECDL ROMANIA şi candidatului i se înmânează certificatul ECDL, după verificare corectitudinii datelor din card, conform înregistrărilor din baza de date.


Permisul ECDL Start

  • Modul 2: Utilizarea calculatorului şi organizarea fişierelor: Windows, Windows Explorer.
  • Modul 3: Editare de text: Microsoft Word.
  • Modul 7: Informaţie şi comunicare: Microsoft Outlook, Internet Explorer, Mail.
  • Modul la alegere : Se pot alegere modulele 1, 4, 5 şi 6: Concepte generale ale Tehnologiei Informaţiilor - Calcul tabelar - Baze de date - Prezentări


  • Permisul ECDL Complet

  • Modul 1: Concepte generale ale Tehnologiei Informatiilor
  • Modul 2: Utilizarea calculatorului şi organizarea fişierelor: Windows, Windows Explorer
  • Modul 3: Editare de text: Microsoft Word
  • Modul 4: Calcul tabelar: Microsoft Excel
  • Modul 5: Baze de date: Microsoft Access
  • Modul 6: Prezentări: Microsoft PowerPoint
  • Modul 7: Informaţie şi comunicare: Internet Explorer, Microsoft Outlook


  • Când se consideră un examen promovat?

    Pentru ECDL Complet şi ECDL Start, fiecare test conţine un set de întrebări pentru care se pot primi maximum 36 de puncte, iar limita de timp este de 45 de minute. Pentru ca examenul să fie considerat promovat, trebuie să obţineţi 75% din puncte.


    Cum contactez reprezentantul ECDL din CNRV?


    Contacteaza reprezentantul ECDL din scoala ta pentru a obtine informatii suplimentare. (ecdl@cnrv.ro)