Voievodalul “Roman-Vodă”

Un An, bogat în “Ave”, pentru Urbea noastră mușatină, în rotunjiri de răboj, trei din ele terminîndu-se cifric cu “tăcutul” zero. Un zero care, singur, e imponderabil, în schimb, cînd mai are-n față și alte cifre, devine un popas solemn, aniversar, declanșînd fie ropote de aplauze, fie momente de tăcere.

Continue reading

De la actor amator la student la Teatru

Vlad Ianuș, absolvent al Colegiului Național “Roman-Vodă” și membru al trupei de teatru “Gong”, a făcut pasul de la statutul de actor amator spre cel de actor profesionist. Vlad Ianuș a trecut probele examenului de admitere la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinema “Ion Luca Caragiale” din București, domeniul Teatru, specializarea actorie.

Din juriul care a apreciat prestația candidaților care visau la magia scenei au făcut parte nume celebre ale teatrului și filmului românesc, printre care Doru Ana, Florin Zamfirescu și Olga Delia Mateescu.

Examenul de admitere a avut mai multe etape. În prima etapă, eliminatorie, candidații au făcut o demonstrație a calităților actoricești. Prezentarea fiecărui candidat conținea, obligatoriu, recitare, povestire, interpretarea unei melodii și dans. A doua probă a fost o probă scrisă, de verificare a cunoștințelor de dramaturgie, pe baza unei bibliografii care conținea zece piese de teatru, aparținînd atît autorilor români, cît și celor străini. Cei admiși după această etapă am intrat într-un atelier de pregătire, cu test psihologic, probă sportivă, exerciții de coregrafie, de concentrare, de improvizație, după care am trecut din nou prin fața juriului, cu un monolog, povestire și interpretarea unei melodii“,  a spus proaspătul student la actorie Vlad Ianuș.

via Ziarul de Roman

Istoria Romanului

Istoria Romanului, de la primele mărturii ale așezărilor omenești în această zonă, personalitățile și monumentele orașului, viața tîrgului, surprinsă în perioade diferite, au fost consemnate de patru profesori romașcani de istorie în volumul “Identitate nemțeană” (foto), volum editat în cadrul proiectului cu același nume, finanțat din fonduri publice alocate  pentru activități nonprofit de interes general, acordate de Consiliul Județean Neamț pe domeniul Cultură și Religie – acțiuni interne și internaționale.via Ziarul de Roman